• Căutare generală
  • Companii
  • Evenimente
  • Bloguri

Peste 10.000 de spectatori la Festivalul WonderPuck

Cea de-a cincea ediție a Festivalului stradal WonderPuck a reunit la finele săptămânii trecute, în cele cinci locații din Cluj-Napoca și Bonțida, cca. 10.200 de spectatori.

Astfel, la spectacolele puse în scenă în Piața Unirii din Cluj-Napoca au răspuns invitației actorilor păpușari nu mai puțin de 8.300 de copii, alături de părinți și bunici. De asemenea, Muzeul de Artă a fost gazda perfectă pentru cca. 1.100 de spectatori, în timp ce evenimentele organizate la Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Palatul Reduta au atras peste 350 de spectatori. Curtea Magic Puppet de pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca a prins și ea viață și culoare, trecându-i pragul 150 de clujeni, în timp ce mai bine de 300 de spectatori au ales să evadeze din forfota orașului și au luat parte la manifestările organizate la Castelul Bánffy din Bonțida.

Timp de patru zile, personajele fantastice, păpușile gigant Lorelei, King Kong și Gigalateea, au pus stăpânire pe străzile din centrul Clujului și curtea castelului din Bonțida, transformându-le în tărâmuri fabuloase. Micii spectatori, și nu numai, au avut parte de aventuri pline de farmec, fiind organizate peste 40 de evenimente de teatru de păpuși și animație, concerte, expoziții, workshop-uri, ateliere de creație și multe alte surprize.

Pe lângă artiști români, festivalul a adus, și în acest an, pe scena de la Cluj invitați din țări precum: Ungaria, Germania, Turcia, Republica Moldova și Italia.

Proiectul a fost realizat de Teatrul PUCK, Asociația ESUA, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, Administrației Fondului Cultural Național și Clubului Lions. (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});


Sursa: Ziua de Cluj

Lasă un Comentariu