• Căutare generală
  • Companii
  • Evenimente
  • Bloguri

Ghenie expune la faimosul Ermitaj din Sankt Petersburg

Adrian Ghenie a inaugurat o expoziție în Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg. Este vorba despre ”I have turned my only face”, un citat din poezia lui Nichita Stănescu, care include 12 lucrări, inclusiv cele care au fost create având ca inspirație reproducerile după picturi din Ermitaj pe care Ghenie le-a văzut când era copil.

 

Adrian Ghenie, absolvent de Arte la Cluj

Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Artă şi Design (UAD) din Cluj şi s-a tot împărţit între acest oraş şi Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană. Artistul român a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani.

În 2014, tânărul artist român a reprezentat una dintre surprizele unei licitaţii organizate de casa Sotheby’s, la Londra, lucrarea acestuia “The Fake Rothko” fiind adjudecată pentru 1.778.422 de euro, sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti.

De asemenea, suma cu care a fost cumpărată “The Fake Rothko” era la momentul respectiv de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitaţie. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic.

La UAD l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

Conform news.artnet.com, Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul Georges Pompidou. Printre fanii artistului s-ar număra, conform sursei citate, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.


Sursa: Ziua de Cluj

Lasă un Comentariu