• Căutare generală
  • Companii
  • Evenimente
  • Bloguri

Carnaval de pandemie, realizat la Cluj

Carnavalul Poveștilor pe Scena Urbană, un experiment creativ în vreme de pandemie realizat de studenți actori de la Cluj, atrage atenția asupra perioadei grele prin care trec artiștii.

30 de studenți de la secția de canto și artele spectacolului muzical din cadrul Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima (AMGD) din Cluj-Napoca, coordonați de profesorul lor, regizorul Ina Hudea, s-au filmat cu telefoanele mobile și au montat un spectacol online ce va fi difuzat pe rețelele sociale.

“Ar fi trebuit să fie o piesă de teatru. Jucată, pe o scenă neconvențională ce e drept (poate undeva în mijlocul naturii din mijlocul orașului, sau poate într-un decor suprarealist pe platforma unei vechi fabrici), de actori studenți care chiar ar fi apucat să se întâlnească înainte, atât ei între ei, cât și cu profesorii.

Ar fi avut marele noroc să facă repetiții față în față, să studieze alături de profesorul care a inițiat acest proiect, regizorul Ina Hudea. Ar fi trebuit să fie o piesă de teatru. Una reală, adică nu virtuală. Dar nu a fost să fie așa.

Deocamdată. Da, e o promisiune, parte dintr-un proiect mai amplu (ce vizează folosirea resurselor artistice în scop educațional pe scară largă), pe care Scena Urbană v-o face acum, la finalul unui an în care pandemia a închis aproape tot.

Mai puțin ochii și urechile, sufletul și mintea însetate de cunoaștere și de frumos, adică o cerere (dorința noastră) ce se va întâlni întotdeauna cu o ofertă generoasă (dragostea lor pentru artă).

Ei sunt studenți în anul II la secția de canto și artele spectacolului muzical din cadrul AMGD, care nu au apucat să pună piciorul pe o scenă. Iar ce veți vedea în următoarele patru zile este modul în care ei au ales să își pună talentul actoricesc la dispoziția publicului. Atenție, nu și cunoștințele tehnice!

Ce veți vedea este ceea ce s-ar putea numi un ”experiment creativ în vreme de pandemie” și vă rugăm să îl tratați ca atare: să vedeți dincolo de cadrele și sunetele capturate cu 30 de tipuri diferite de camere – majoritatea de telefoane mobile.

Să vedeți efortul pe care l-au depus 30 de studenți talentați și de un profesor dedicat, în ciuda celui mai anevoios context în care s-ar putea afla un artist: lipsa publicului”, spun organizatorii.

”Acest proiect a început în primăvara acestui an, odată cu declanșarea stării de urgență. Repetițiile, exclusiv online, au fost îndelungate și au necesitat multă răbdare. Entuziasmul lor a fost copleșitor. În octombrie, odată cu reînceperea facultății și intrarea lor în anul II de studiu, am sperat că vom putem filma acest spectacol. Dar, din nou, pandemia a spus ”stop joc”.

Atunci am decis să le propun fiecăruia dintre ei să se filmeze cu device-ul ”din dotare”, într-un spațiu ales, acolo unde consideră că poate fi pus în evidență personajul interpretat. Nu numai că niciunul nu a ezitat, dar tot ei s-au ocupat de machiaj și de costume. Iar eu am pus cap la cap toate bucățile lor de filmări. Așa cum am știut și am putut mai bine cu toții”, spune Ina Hudea.

Rezultatul muncii lor, o adaptare, în patru episoade, după ”Carnavalul Poveștilor”, de Ana și Ion Mureșan, va putea fi urmărit, din 29 decembrie, pe contul de Facebook al Scenei Urbane, sub forma a patru episoade, difuzate în patru seri, de la ora 20:00.


Sursa: Ziua de Cluj

Lasă un Comentariu