• Căutare generală
  • Companii
  • Evenimente
  • Bloguri

Politici de tineret la nivelul zonei metropolitane din Cluj

În luna ianuarie 2019, Federaţia Tinerilor din Cluj a împlinit doi ani de activitate, doi ani în care 31 de organizaţii de tineri şi studenţi din Cluj-Napoca s-au alăturat comunităţii FTC şi au contribuit la dezvoltarea mişcării de tineret din comunitate.

În data de 5 martie, organizaţiile membre ale Federaţiei Tinerilor din Cluj au ales noul Consiliu Director pentru următorii doi ani de activitate. Astfel, votul de încredere pentru mandat a fost obţinut de: Tudor Ogner (preşedinte), Marc Paul (secretar general), Maria Codrea (vicepreşedinte), Ştefana Frîncu (vicepreşedinte), Ania Paşcalău (vicepreşedinte), Daniel Popescu (vicepreşedinte), Buryan Tunde (vicepreşedinte), Cosmina Diaconu (vicepreşedinte), Patrik Rojan (vicepreşedinte).

Pentru perioada următoare, priorităţile Federaţiei se axează pe extinderea activităţilor de dialog structurat la nivelul judeţului Cluj. În acest sens, la Adunarea Generală FTC au fost invitaţi şi reprezentaţi ai Asociaţiei de Dezvoltare Itercomunitară Zona Metropolitană Cluj. Cele două entităţi au semnat un Memorandum de colaborare pentru a dezvolta politici de tineret la nivelul zonei metropolitane şi pentru a oferi tinerilor oportunităţi de dezvoltare în cadrul Laboratorului Metropolitan de Inovare Socială, The Lab.

Printre obiectivele de viitor ale Federaţiei se numără şi generarea unor mecanisme de colaborare cu instituţiile publice la nivel local, dar şi implicarea mult mai activă la nivel internaţional, în Reţeaua Europeană a Capitalelor Tineretului, pentru preluarea modelelor de bună practică de la nivel european şi implementarea acestora la nivel local.

Tudor Ogner, preşedintele Federaţiai Tinerilor din Cluj, susţine că prioritar în noul mandat ar fi îmbunătăţirea proiectelor derulate până în prezent şi creşterea notorietăţii acestora: „Proiectul Cluj Never Sleeps ne propunem să se desfăşoare timp de două nopţi şi să atragem în cadrul acestuia unu număr mai mare de artişti, oferind publicului un alt tip de spectacol, mult mai dinamic şi mai interactiv. Ne propumen să creştem numărul de proiecte înscrise şi de tineri implicaţi la Gala Tineretului Clujean. Urmărim ca platforma Cluj for Youth să devină un instrument folositor pentru tineri şi prin intermediul acesteia să dezvoltăm un dialog structurat, sub forma de Youth Caffee. Tot în această direcţie dorim să creştem fluxul de cititori şi impactul articolelor publicate pe reţelele de socializare.”

În cadrul Adunării Generale a Federaţiei, o nouă organizaţie s-a alăturat echipei FTC. Este vorba despre ONG-ul Impuls for Community, cunoscut, în special, pentru organizarea Festivalului ARTdealul. Pe termen lung, Federaţia îşi propune să atragă şi să implice ONG-uri de tineri din întregul judeţ.


Sursa: Ziua de Cluj

Lasă un Comentariu